Vals

în mintea mea rãsar-acumã

în “patru” timpi uşor sãriţi,

Un cânt de vals ce mã zugrumã,

Printre octavele cuminţi.

Iar între stâlpi şi boltã mare,

Pe-un piedestal de lemn tãcut,

Se-nalţã veşnic o chemare,

Ce cânt’amarnic de trecut.

Vioara-ngânã-ncet mirare,

Nu car’ cumva sã prãpãdeascã,

Cântarea cea de la chitare,

Ce se închin’ ca sã cerşeascã,

De la pian o terţã mare,

şi-o voce... cea mai omeneascã.

Un bariton suspin-adânc,

Iar o sopranã-i zice tare,

Sã nu s-arunce de pe stânc’

Ci sã se-aplece în visare.

O tobã veche ţine ritmul,

în timp ce-un flaut se ascunde,

şi nalţã repede ca timpul,

O salbã veche, note scunde.

O tânãrã şi-un tânãr domn,

Se-agaţã-n cântecele rare,

Ce se preling în veşnic somn,

Este tãcere…ce mirare !

întregul cânt par’ sã trãiascã,

Doar celor doi îndrãgostiţi,

Ce încleştaţi în rug’ cereascã,

Ei se avântã amãgiţi.

Se-opreşte tot şi tot se-opreşte,

Iarã cei doi despartã veşnic,

Ceea ce-n suflet mai cinsteşte,

Incet , în ritm de vals poetic.

17 ianuarie 2011