Pierdut...

Nu ştiu ce am, dar de o vreme,

Nimic nu pare sã mai cheme,

A mea speranţã,al meu zâmbet,

Sunt doar perdut în acest cuget.

Mã-ncui în gând,plutesc departe,

E prea aproape ,realitate.

O umbrã mã apucã de picior.

Ar vrea sã mor,ar vrea sã mor.

şi o întreb pe ucigaşã,

‘De ce vrei tu tãcere laşã,

S-alungi din al meu simplu gând,

Lumina,sufletul plãpând ?’

‘De ce’? Mã-ntreabã ucigaşa...

‘Nu eşti tu cel care orbit,

Te-arunce singur stingherit,

în mare,şi esti inghiţit ?’

‘Deschide ochii înşelare,

Nu sunt pedeapsã,sunt cea care,

Tu însuţi mândru m-ai numit

Drept Conştiinţã,amãgit.’

‘Sã fii tu conştiinţã, gând pripit?

Sã fi greşit eu pãn-acumã ?

încerci tu oare ,chinuit,

Sã mã salvezi în astã urmã?’

 ‘Trezirea! darã om prea bun,

Nu e o glumã-i realitate,

Nu mai dormi , nu eşti nebun,

Nu poţi s-aştepţi eternitate.’

Dar visele-mi ce au sã fie?

Mã simt pierdut în gânduri,fapte.

Ce se vor face ,cine ştie?

Trecurã clipele-ţi în şoapte…

De mult sunt treaz…

De mult nu pot sã mai visez.

Deşi de-o vreme,ce necaz.

Se-ntãmplã sã mai dormitez.

" Dormiţi...prinde bine."

16 Noiembrie 2010