A fost o datã ca-n poveşti
A fost ca niciodatã,
Prin plaiuri ireale omeneşti,
O pasãre uitatã.
Cu ani în urmã celor spuse,
într-o gãoace de copac,
Un ou uitat atunci zãcuse,
Printre crenguţele de brad.
Trecut’a timpul val-vârtej,
Iar coaja se spãrsese,
Si deodat’a lumii mrej’
O viaţã mai cuprinse.
Ce din nimic a apãrut,
Era acum realitate,
Cãci simplu ,veşnic şi tãcut,
Necunoscutul se împarte.
Acea mãruntã creaturã,
Prinsese dânsa a zbura,
Dar pân’atuncea-ncurcãturã,
De-atâtea ori era.
Cãci aripile sale blânde,
In aer ‘ncet se legãnau,
Iar rugi ferbinţi şi gânduri sfinte,
Spre cer se-ngrãmãdeau.
Dar teama veşnicã,mereu,
O cuprindea în-grijorare,
Ce se fãcea?”E greu,e greu”
Zicea fiinţa-n disperare.
‘De ce e greu’? rãspunde-o voce
Deschide-ţi aripile-n vânt,
Pluteşte, sufletul meu dulce,
în şoaptã şi în cânt.’
Iar pasãrea ascultã gândul,
şi se înalţã-n zãri uitate,
Trecut-a-n zeci minute timpul,
Speranţa prinde zâmbete furate.
Dar unde-s zãri e şi furtunã,
Iar în furtunã se gãsi,
Sãrmana pasãre diurnã.
Zadarnic plângi cerule-n strunã...
Cãci aripa sa i se frânse
Iar ochiul sãu negru-tãciune,
Cu ultim chin mai zãmislise,
O lacrimã de-amãrãciune
Dar voce-aceea mai spusese:
“Sã nu te sperii draga mea,
Cãci sunt aicea lângã tine,
O fi dar astãzi lumea grea,
Dar crede, crede-n mine!
Eu cred în tine sufleţel,
şi nu te speria , de ce?
Cãci tot e trecãtor,niţel,
La fel ca grâul dintre spice.
Rãmâi dar inimã cu mine,
Aicea sus, printre visãri,
Sã fiu mereu,mereu cu tine,
Printre amarnicele zãri.”
“Nu pot sãrmanã voce,
Cãci lumea asta nu-i a mea,
Cobor acolo unde duce,
Un gând si-un vis ... la nimenea”
şi astfel pasãrea se prefãcu,
în lumea sa de zbor tãcut,
în mãri şi râuri, brazi şi munţi,
Iar toţi din jur erau mãrunţi.
De-atuncea vocea mea, uitatã
Mai sperã încã , dar zadarnic,
Cãci vocea-i sus ,iar ea e şoaptã
şi lacrim cad ,dar cad amarnic.
şi timpul repede trecu,
Iar mãri şi râuri, brazi şi munţi,
Incet,incet au dispãrut,
Dar vocea încã n-a tãcut...
A fost o datã ca-n poveşti
A fost ca niciodatã,
Prin plaiuri ireale omeneşti,
O pasãre uitatã.
Iar pasãrea mea a zburat,
Si a vãzut chiar cerul,
Iar mai apoi a regretat...
şi-a pãrãsit eternul .
31 ianuarie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu