De-aş fi o voce ce strigã-n neant,
Zadarnic cãutând hotar al mângâierii,
Tu ai fi tãcerea ce ascultã în umbra dimineţii
Tristele chemãri ale celui ne-mplinit.
Dacã ai fi cândva, odatã,
Regina nopţii de argint,
Atunci eu cerul l-aş cuprinde,
Ca sã te ador, ca sã te simt.
De-ai fi tu roua dimineţii
Sclipirii de aur ai primi
Cãci soare eu aş deveni
Şi-aş contempla minunea frumuseţii.
Şi-atunci de ce, o, draga mea,
Aştept în van clipa venirii...
Dacã prin visele-mi, tu ştii,
Cã sufletu-mi e închinat doar ţie?
Noiembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu