Lumină/întuneric

E-n prag de miez de noapte

Iar luna scânteie-ntre stele,

Un felinar s-aprinde-ntre şoapte

Iar lumea adoarme, şi visele mele.

E întuneric în jurul meu

Iar umbra încearc-a mă cuprinde

O lumânare aprinsă-n seu

Sfârâie-ncet, iar negru se-ntinde.

Pe forme ciudate sculptate,

Pe pereţi goi şi pe metereze false

Pe unghere-adânci şi prin gropi pictate,

Sau prin neguri vii, pe cărările arse.

Cu suliţe lungi şi săbii greu scoase,

Pe trupuri uitate şi sânge vărsat,

întunericul calcă întregile mase,

De dragoste vie şi cântec uitat.

Dar negru făr’ alb n-ar fi să existe,

Căci doară colo unde-i bine apare,

Cel rău să socoate un vraf d’acatiste,

De fură speranţă ş’apoi iar dispare.

şi totuşi lumina când vine, aprinde,

Oglinzile-n suflet ş’alungă departe

Ce-a umbră ce-n colţuri în şoaptă s-ascunde,

Rupând bucăţele vre-un suflet aparte.

Lumina sclipeşte şi totul e veşnic,

O umbră încearcă să scape anemic.

27 februarie 2011