Nepãsare

 De prin ceriuri coboarã ale noastre aprigi rugi,

înãlţate de cu veacuri spre eternele speranţe,

în cântãri uşor mirate şi în gândurile lungi

Gem visãri înviorate între ultime romanţe.

într-un colţ de lume acrã printre uliţele vieţii

Se aud cum oameni varsã lacrimile tinereţii

şi se-apleacã-n bãtrâneţe spre neantul netrecut

Al iertãrii şi al morţii aspre...line...au tãcut.

Ce zadarnic luptã oşti în idei deabea luate

Din misteriul’plinirii ce erau cândva cântate,

Iarã suflete de oameni cad robite-n rãutate.

Ah! Mizerã nepãsare, ce vrei tu, eternitate?

în adâncul rãutãţii lumea astãzi ea priveşte

Cumã patria mea mumã în nimic se prãbuşeşte

Iar idei de libertate zac uitate-n nepãsare

Iar poporul curmã imnurile unei lumi de neiertare.

Corbii stau pe crengi uscate şi privesc înfometaţii

Aste zãri care acumã se-n roşesc în sânge dulce

Chiar a celor care încã mai încearcã-ngrijoraţi

Sã culeagã din revoltã a speranţei albã luce.

Dar zadarnic se aprinde cãte-un suflet amãgit

Când în jurul sãu vegheaza veşnic, aprig, nepãsare

Dar degeaba se mai zbate un trecut învãluit

Când prezentul se cufundã în acerbã nepãsare.

25 ianuarie 2011