Inima

Cum este-o inima adevãratã?

Ar fi un muschi, ar fi chiar viaţã...

Sau doarã e-o bucatã de pãmânt,

Insufleţitã  parcã de curând,

De-a dragostei şi-a gândului cuvânt ?

Ce suntem noi, de nu visãri,

Pe plaiuri ireale cãlãtori,

Mereu în cãutare de nimicuri,

Uitãm de-a sufletului licuri.

Auzi cum îţi şopteşte o chemare,

Te du acuma darã,de pofteşte,

Dar ia aminte, grijã întrebãtoare...

Adânc,în sufletu-ţi citeşte,

şi aflã numai ce doreşte.

Dar sã nu cazi şi tu-n durere

De vei simţi dezamãgire...

Eşti o minune, esti comoarã,

Eşti om, eşti cerul cel albastru,

Eşti adevãr în chip de astru,

Eşti cânt şoptit la o vioarã.

Ai fost creat de-un Dumnezeu

Ce te iubeşte-n ne-ncetare,

Atunci de ce-a ta inimã rãcitã,

Se-ntreabã parcã rãtãcitã…

‘Ce e cu mine, de ce pier ?’

Cum vrei tu, cuget chinuit,

Sã mai trãieşti în astã lume

Când chiar tu însuţi, amãgit

Te laşi cuprins de negre spume,

De-al nepãsãrii labirint.

Şi lasã-ţi sufletul deschis,

Cãci a ta inimã e însetatã,

Sã nu te-ascunzi nici chiar în vis,

Rãsari luminã de îndatã.

Zâmbiţi voi, inimi,da!,zâmbiţi

Nu mai trãiţi doar în minciunã

Cãci doarã tot pãnã la urmã

In cea ţãrânã o sã fiţi.

Atâta îţi mai spun,stimate cititor

Urmeazã-ţi calea, iubitor,

Cãci tot în lumea asta-i trecãtor,

Fii un exemplu tuturor.

14 noiembrie 2010