Aberaţii

Să scalzi în nouri de gânduri ceea ce visezi de mult,

Ah, visam, dar degeaba sper că fi va adevarat,

Etern mă zbat în secundele mileniului trecut, ascult,

Ascult?... sau tac în timp ce veacul şopteşte apăsat.

Sunt sclavul rimelor nereuşite de mă opresc în diacritici,

şi totuşi simt atât de multe... puncte... de suspensie

Dar râdeţi voi, citiţi literaţi ai vremurilor noastre critici,

De-un biet suflet rătăcit în versuri amăgite-n omenie.

Degeaba am scris de ochi şi puncte, linii şi nepăsare,

Nu sunt eu oare cel de care mă tem cel mai mult?

Ce sunt, de nu un păpuşar ce chinuie marionetele,

şi le sufocă în conjuncţii zadarnice…iertare, iertare!

Iertare cititor pretenţios, iertare ţie că ţi-am sărit în ochi

Cu versul meu neobrăzat, iertare, eu m-am iertat deja

E trist să ţipi în deşert şi să-ţi răspundă numai corbi

Ce sfâşie cu ciocul ascuţit câte-un rând două aşijderea.

Sunt doar un simplu “fraier”, doar mi s-a spus de-atâtea ori,

Dar încercam să contrazic această lume, ce mă sugrumă,

Fiecare secundă m-apasă tot mai mult, se fac minute, ore , zori,

Apus de suflet rătăcit, calcă-mă sub piciorul tău în glumă.

Voi deveni o pată, ce va fi pătat papucul tău pe veci.

26 Aprilie 2011