Încerc…

 M-am sãturat s-arunc iar vorbe-n vânt.

Sunt mut ,şi mut voi rãmânea pe veci,

Nu pot mãcar sã spun azi lumii ce în gând

Nutresc în disperare...cântãri şi şoapte reci.

Privesc în jurul meu şi vãd atâta nepãsare…

De ce acuma oare în neguri noi trãim  ?

Pe drumuri ireale cu-ncredere pãşim...

Uitarãm de o vreme de-a inimii chemare.

Şi îndrãznim sã vrem o lume azi mai bunã...

E nebunie dar...sau doar e veşnic-amãgire...

Nu vrei tu omule sã ai bucãti-iluzii chiar din lunã?

Aspiri la fericire,dar cazi în simplã glumã.

Haotic zbori tu suflet chinuit

Te zbaţi în neguri efemere,risipit

Ai aripi grele , cu ceara ai lipit,

Ce dorul dezlipeste,hoinare rãzvrãtit.

Nu pot decât atãt acum în astã clipã...

Un sfat ,nimic mai mult, îti pot eu oferi,

Sã-ţi cauţi propria fiinţã, în gânduri risipitã

Şi sã te-aduni de-ndatã, sã poţi din nou trãi.

Zadarnic scriu idei...şi le arunc în mare,

Eu sunt prea mic de-o vreme, şi ajung mereu uitare.

Mã zbat în mine însumi dar nimeni nu m-aude…

Nu caut nici rãsplatã ,nici zâmbete mãrunte.

Aş vrea un singur lucru…un lucru foarte mic...

Sã ştiu cã totuşi astãzi nu lupt pentru nimic.

 

9 decembrie 2010