Amurg

E-aproape, iubito-n cătun,

Iar cerul se-afundă în sânge,

Cu dânsul şi soarele plânge

Cu lacrimi aprinse-n tutun.

E-aproape, iubito-n pădure,

Cu salcii ce zac prăfuite,

şi bufiniţe cad amăgite,

Cu aripi doar negre şi sure.

E-aproape, iubito-n clavir,

şi-n corzile vechi de chitară

Viori picură viaţă amară,

şi umplu a lumii potir.

E-aproape, amurgul, iubito,

îl văd şi în tine acum,

îl ai de la mine, şi-n fum,

E-aproape, amurgul, iubito.

30 Iunie 2011

Singuratic incurabil

…i-am spus din nou c-am să leşin,

Căci ştii… au vrut să mă sedeze!

Shhht… au dat mulţi bani peşin

Pe-un medic chel cu asistente…suedeze.

Mi-au dat pastile sociale,

şi spirt ciudat din protocol,

M-au injectat cu lungi discuţii pale,

Mi-au aplicat masaj de alcool,

şi in perfuzia de-amor,

Au pus si-oleacă de minciună.

Iar m-ai apoi m-au operat pe cord,

şi-au pus acolo o cunună,

Cu flori uscate în discord

şi în acorduri de chitară,

De parc-ar fi întâia oară...

şi-n gură am un gramofon,

Cu pete negre de afon.

Iar după chinuri ‘delungate,

M-au azvârlit direct în stradă,

şi am văzut, să cad pe spate,

Că toţii din jur - ca la comandă,

Modificaţi din rădăcini.

De-acelasi doctor cu ciulini.

Ei totuşi nu au observat

şi n-au vazut în sufletul meu àbil

Chiar pângărit de tot ce-au încercat,

Acelaşi singuratic incurabil.

Grazzie ochilor frumoşi!

30 Iunie 2011

Colericul meu somn

Eu iar mă mint cu zâmbet în fiecare seară,

şi-n fiecare ziuă când zorile privesc,

Căci am sperat zadar să văd a doua oară,

O rază de lumină şi chipul ei ceresc.

Angelic.

Mă sprijin cu durere de-un felinar anemic,

Ce îmi şopteşte-n noapte că n-o să te găsesc...

Se stinge şi se-aprinde cu-aceeaşi ger coleric,

şi mă îndeamnă parcă sfârşitu-mi să grăbesc.

Se arde becul...

Iar lauri când pe dealuri în soare se mijesc,

Parcă sfidând eternul cu raza lor de umbre,

Infernice miraje pe frunte se opresc,

Jurând nefericire cătării mele sumbre.

şi-a început să plouă

Eu iar mă mint cu zâmbet în fiecare seară,

şi-n fiecare ziuă când zorile privesc,

Eu bat cu bâta-n baltă şi mă stropesc cu ceară,

Ce arde-adânc în mine şi-ncet mă prăpădesc.

şi nu găsesc.

în miez adânc de noapte şi spirite şoptesc.

E cer de negru... arse doar vise mai zăresc.

 

Mulţumiri blondei.

29 Iunie 2011

Temporal Inapt.

T

Tic

Tac

Trece

Timpul

A îngheţat

L-am fentat

şi s-a răzvrătit

Căci l-am minţit

Afară totul s-a oprit

Doar un beţiv se mai bate

Cu o bordură nou nouţ făcută.

E în lumea lui. şi l-am lăsat înfrânt.

şi luna împarte minciuni în vise răzvrătite.

Am păcălit timpul şi a stat în loc. Nu am înţeles că o dată cu el

Am stat şi eu cu plumb în suflet. şi m-au minţit stelele să stau în loc. şi am stat un timp.

27 Iunie 2011

Ceasornic blestemat !

Pentru cei care irosesc timpul

 

Apăsaţi pe imagine pentru a mări.

27 Iunie 2011

Testament, final, sfârşit!

Mi-am scris întreaga viaţă într-un punct,

Pe un perete alb şi văruit din greu,

Cu mâzgăleli ale unui ars defunct,

Ce se juca-n nisip cu-n şarpe-leu.

Pe coala goală de perete-n sânge,

Eu îţi ofer chiar al meu punct mărunt,

şi să te-nvârţi în jurul lui căci plânge,

Cu lacrimile-n cer cărunt.

şi te implor să-mi laşi un lucru,

Să îmi oferi nimicul înapoi,

Pe care ţi l-am dat de la-nceput,

şi-am să mă întorc apoi,

De unde am pornit, de la nimic,

şi am să fiu al meu.

Se-neacă şarpele-n nisip.

26 Iunie 2011

Pentru Îngeri,

Cobori din cer, înger plăpând,

şi luminează-mi calea,

Transformă-mi soarele în cânt,

şi-acoperă-mi suflarea.

Cuprinde-mă în príviri lungi,

şi în selene şoapte,

şi pe obraz încet, să culci,

Visări stinse în noapte.

Ascunde-mă în buze dulci,

şi-n picături de ploaie,

Spre zori în veci să mă conduci,

în clipa cea vioaie.

Iar praf de stele să m-arunci,

Peste tăcuta rouă,

Să dai întregii ploi porunci,

Să se supună nouă,

Iar noi să fim a ploii slugi.

şi îngeri varsă lacrimi uneori...

Doar lacrimi de iubire,

Ce se tot pierd în desfătări,

Dar caste-n amintire,

şi-oferă lumii-mbrăţişări...

Cobori din cer, înger plăpând,

şi luminează-mi calea,

Eu sunt aici, mă pierd în vânt,

şi dulce mi-e uitarea...

“Pentru îngerii care nu ne uită, însă pe care îi uităm de-atâtea ori”

25 Iunie 2011

Cuvânt

şi-am prins în mână un cuvânt,

Dar a zburat spre ceruri imediat,

Am încercat din nou, dar s-a pierdut în vânt,

şi inima-mi bătea iar sacadat.

Era cuvântul cel dintâi,

Ce de pe buze a purtat

Mistere-ntregi la căpătâi

şi la-nceput un vis uitat.

Ce minunat e-acest crâmpei,

Cu care munţi întregi ciopleşti,

şi mări de-ai vrea cu vii scântei,

Ai lumina ca în poveşti.

Eu am în mâini acest cuvânt,

şi ţi-l ofer acum şi ţie,

Primeşte-l dar în ritm de cânt,

Este substanţa lumii vie.

şi la-nceput era Cuvânt,

Iar noi suntem doar o stihie

şi-am prins în suflet un cuvânt…

24 Iunie 2011

Mincinos

Am fost minţit la drumul mare,

De o persoană-n enteres.

Am fost minţit cu nepăsare,

şi am fost dus tot în regres.

Mă simt jignit că-n acuzare,

Chiar mi s-a spus că am minţit,

Dar însă nu, nici ezitare,

Am afirmat c-am fost cinstit.

Eu am răspuns direct în faţă,

şi cu un zâmbet poleit,

Ea m-a minţit ca pe-o paiaţă,

şi n-am ştiut, sunt amăgit,

Dar am aflat.

Stimate, dragă, mincinos,

Sau mincinoasă după caz,

Să ştii că am un fin miros,

şi am s-adulmec făr’ răgaz.

Căci ştii tu, nu e norocos,

Chiar cel pe care îl descos.

22 Iunie 2011

“pentru cei care mint...cam des :) “

Zadarnic

Se-aude ultima bătaie,

E timp trecut şi îngânat minut,

Afară lacrimă a ploaie,

Se-ascunde soarele în nourul tăcut.

Zadarnic lupţi cu falnică văpaie,

E astăzi crunt şi mincinos plăcut

Te-ndrepţi spăşit spre-a lumii măruntaie,

Te pierzi rapid şi în etern stătut.

şi morţii sunt mai vii decât cei vii acum,

Se pierd mereu şi în neant tăcere,

Iar cerul plânge cu lacrimile albe şi în fum,

E tern în drum şi varsă doar durere.  

şi ai în mâini misterul propriu vieţii tale,

E un mănunchi şi în prezent uitat,

E ca o floare, dar ruptă în bucăţi pe-a lumii cale,

şi arsă-n foc şi în păcat pătat.

Zadarnic vrei să mai salvezi pe vii,

Dacă nu vor şi nu-şi doresc nimic,

Aş vrea să ştiu măcar că tu mai ştii,

Ce dar tu ai şi ce minune poţi să fii.

Un pic...un pic...nimic.

20 Iunie 2011

Mă citesc de la cuprins.

Viaţa ta, e-o carte de puţinţă,

O carte poliţistă, cu buchii transparente,

Pictate în căinţă cu o urmă de fiinţă.

şi-ţi tremură d-emoţii la fiece capitol,

Cu-enormă înfocare în tot ce e-ngroşat,

Căci sare-n ochi la oricare-ocol uitat.

Nu rupe foi, artist pierdut,

Ci scrie altele noi cu penel de aur şi cerneală roşie,

în stih mărunt, şi presurat de laur.

şi să nu sari capitole,

Să le citeşti mereu doar întegral şi chiar vocal.

Iar la urmă să scrii : “Curprins”

şi vei nota surpins:

‘Sfârşit, volumul I’.

“Cuprinsul îl vei scrie tu, să nu mă mâzgăleşti, căci nu mă şterg.”

Doamne...dă-mi o radieră! Sau măcar un corector. Nu e onor, ci e un nor.

Dă-mi dară, căci iată mor, în ultimele rânduri.

“Epilog”

      şi

“Va urma”

19 Iunie 2011

Egocentrism lunar

Te uiţi pe cer, frumoasa mea?

Te uiţi si vezi selena ta cea palidă?

Priveşte dar şi spune-mi, cum e ea?

E-nnebunită, draga mea, cu ochiul dulce de felidă.

A-nnebunit şi luna de pe cer, lumina mea,

E roşie ca focul şi neagră ca nimicul,

E albă ca şi crinul şi arsă de cenuşă,

Se-ascunde după uşă, firidă e Pământul,

şi soarele eşti tu, fricoasă este luna,

Fricos aş fi şi eu, căci dragă, tu eşti una,

Tu eşti chiar luna.

A-nnebunit şi luna, iar tu vrei să fiu cuminte?

16 Iunie 2011

EL

Sunt orb de proprile-mi păcate,

şi sunt căzut atât de-adânc,

Tu poţi să faci în inimă dreptate,

şi vindeca rupturile ce plâng.

In fiecare dimineaţă când pleoapele deschid,

Lumina mă pătrunde în fie ce trăire,

Ai vrea măcar o dată, o clipă să surprind

Minunea vieţii mele, dar trec în nesimţire.

Pe drumul meu în viaţă, când paşi mă tot poartă,

O vrabie uitată mai cântă pe o creangă,

Ai vrea măcar acuma să te-nţeleg cum soartă

Tu-mi umplii cu speranţă, clipita mea pribeagă.

Sau seara când în ploaie, cu lacrima-ţi săruţi,

Obrazul meu de piatră şi ars în nepăsare,

Ai vrea măcar atuncea chiar inima-mi saluţi,

Dar sunt prea reavăn astăzi , furat în înnecare.

Sau zilnic, când pe mama, pe tata îi zăresc,

Ai vrea să-mi deschizi calea spre drumul nemuririi,

Eu doar m-ascund, şi paşii, în urma-mi mi-i privesc,

Nu văd iníma toată, altar al lor, iubirii.

Sau noaptea când în stele şi lună îmi şopteşti,

Mereu cu-argintul astrei, divina ta Selena,

Ai vrea să vin la tine, şi lumii să vorbeşti,

De darurile tale; dar unde e acela, pe care tu-l zăreşti?

Sunt orb de proprile-mi păcate,

şi sunt căzut atât de-adânc,

Nu ştiu ce-i aia bunătate,

Nu ştiu ce-i ăla, ultim cânt.

Salvează-mă, căci sunt orb,

Salvează-mă, căci vreau să văd.

E frig.

14 Iunie 2011

Linişte

Ascult un bob de ploaie răsfirat,

în ploaia vieţii şi luminii atârnat

De lustre efemere cu becuri aurii,

De ramurile grele furtunii fumurii.

E linişte adâncă în bobul cel uitat.

E linişte furată în zâmbetu-ţi vărgat,

De stropi de ploaie arsă în sufletu-ţi purtat,

în lungi şi grele cáre a viselor mirare,

A zării tale albă pe marea de cicoare.

şi arborele veţii se nalţă încărcat.

E-o linişte de somn uitat în nefiinţă,

Ce mai tresare-n şoapte în clipe de putinţă,

Pierdute-n adiere a timpului stăpân,

Purtat în albe pânze a vechiului pământ .

E linişte în cer, în zori şi în apus,

E linişte de noapte în miezul astei zile,

O linişte desparte un vis de mult ascuns,

Ce linişte era în ultimile file.

10 Iunie 2011

Vagonul 0

Pe peronul gării dispre sud,

Aşteaptă-un om tăcut,

Era trecut de ani şi era surd,

Zâmbea plăcut.

Era mărunt şi simplu omul meu,

Bătut de vânt,

şi aştepta pe gânduri şi cu greu

Un ultim cânt.

O singură şi vechi-locomotivă,

Venea-n văzduh

şi sufletu-i ciobit în albă livră,

Lua-l său duh.

Iar surdul meu cu ochiul răzvrătit,

Se-aruncă-n cale,

Iar trenul trece stăvilit,

Precum la vale.

A luat bilet pe vechiul meu peron,

Vagonul zero,

I-a mulţumit conductoru-n plocon,

Precum el, Nero.

şi s-a întors de unde a plecat,

Sărmanul meu,

Cu nările în izu-i sacadat

Era un zeu.

Ce aştepta trenul ascultând cu inima.

10 Iunie 2011

Lăsaţi-l pe nebun

Lăsaţi-l pe nebun, căci e pierdut în lumea lui,

Lăsaţi-l, doar e dus, prin tenebroasele-i cărări

şi nu se-ntoarce nici în cânt din noaptea grea a somnului,

Ci e uitat într-o pastilă expirată de visări.

Lăsaţi-i, dară, pe nebuni, şi nu-i treziţi din reverie

Căci e posibil, oameni buni, să nu revină-n realitate

şi să continuie-n vecie, a lui orbită nebunie,

Ce-ar să fie, aceasta ştie numai dâns-eternitate.

Lăsaţi-mă căci sunt nebun, nebun în mine însumi,

Ferice voi, cei nebuniţi, căci nu aveţi să vă grăbiţi

Să fiţi treziţi în fiecare zi în visu-mi. 

 Nebunul ia regina, regina ia nebunul.

4 Iunie 2011

În oglindă

Dacă nu reuşiţi să citiţi poezia pentru că scrisul este prea mic, apăsaţi pe poză, şi se va afişa mărimea normală. Dacă nici aşa nu reuşiti să citiţi, atunci folosiţi o oglindă ca să citiţi poezia prin reflexia de pe oglindă. Vă asigur că merge.

1 Iunie 2011