Colericul meu somn

Eu iar mă mint cu zâmbet în fiecare seară,

şi-n fiecare ziuă când zorile privesc,

Căci am sperat zadar să văd a doua oară,

O rază de lumină şi chipul ei ceresc.

Angelic.

Mă sprijin cu durere de-un felinar anemic,

Ce îmi şopteşte-n noapte că n-o să te găsesc...

Se stinge şi se-aprinde cu-aceeaşi ger coleric,

şi mă îndeamnă parcă sfârşitu-mi să grăbesc.

Se arde becul...

Iar lauri când pe dealuri în soare se mijesc,

Parcă sfidând eternul cu raza lor de umbre,

Infernice miraje pe frunte se opresc,

Jurând nefericire cătării mele sumbre.

şi-a început să plouă

Eu iar mă mint cu zâmbet în fiecare seară,

şi-n fiecare ziuă când zorile privesc,

Eu bat cu bâta-n baltă şi mă stropesc cu ceară,

Ce arde-adânc în mine şi-ncet mă prăpădesc.

şi nu găsesc.

în miez adânc de noapte şi spirite şoptesc.

E cer de negru... arse doar vise mai zăresc.

 

Mulţumiri blondei.

29 Iunie 2011