Vagonul 0

Pe peronul gării dispre sud,

Aşteaptă-un om tăcut,

Era trecut de ani şi era surd,

Zâmbea plăcut.

Era mărunt şi simplu omul meu,

Bătut de vânt,

şi aştepta pe gânduri şi cu greu

Un ultim cânt.

O singură şi vechi-locomotivă,

Venea-n văzduh

şi sufletu-i ciobit în albă livră,

Lua-l său duh.

Iar surdul meu cu ochiul răzvrătit,

Se-aruncă-n cale,

Iar trenul trece stăvilit,

Precum la vale.

A luat bilet pe vechiul meu peron,

Vagonul zero,

I-a mulţumit conductoru-n plocon,

Precum el, Nero.

şi s-a întors de unde a plecat,

Sărmanul meu,

Cu nările în izu-i sacadat

Era un zeu.

Ce aştepta trenul ascultând cu inima.

10 Iunie 2011