Pe când tăcerea era zeu şi luna între stele
Lumină m-a-ntrebat aşa în visurile mele:
Tu ştii cât ţin la tine?
şi am simţit în toate răspunsul aşteptat,
Celestă este noaptea, mirifică visare
Chiar ceru-ntreg în nouri cu pete presurat,
S-a aciuiat în suflet cu tainică plăcere.
şi-am îndreptat privirea spre şoapta mea pribeagă,
Cules-am printre pleoape o gingaşă-ntrebare:
Tu ştii cât ţin la tine?
De-ar fi întreaga lume finită în uimire,
Aş fi răspuns de-ndată şi fără lungi cuvinte,
Dar n-am putut, răspunsul, e firav în citire,
Iar vorba e prea scurtă, ca să ne fie ginte.
Atâta ştiu : lumină, în suflet m-a curpins.
Tu ştii cât ţin la tine?
27 Iulie 2011
Nope...
RăspundețiȘtergere