Minune

într-o zi caldă de vară am indrăznit să privesc la cer.

şi am strigat: “Dacă totul e aşa cum e, arată-mi o minune!”…

şi în jurul meu ciripeau păsărele la fel ca înainte, etern,

Iar copacii fremătau sub atingerea blândă a vântului tăciune.

întors acasă, nu am văzut nimic nou, părinţii, bunici, şi câte alte,

Pe stradă aceeaşi mici copii ce fugăreau o pisică ca s-o prindă râzând,

Colegii aceeaşi…cu colegele-nainte, sperând la stele si la vise ‘nalte,

Acelaşi soare, aceeaşi lună, aceeaşi visătoare cu ploaie tot iubind...

şi am şoptit...”Arată-mi o minune!”, am fost aşa de orb şi trist…

“ţi-am arătat atâtea zeci minuni, dar nu ai vrut ca să le vezi,

Orice secundă, orice clip’, orice fiinţă de-ai zărit, orice minune de-ai iubit,

Acestea toate sunt chiar tu, iar tu eşti unică, esti mirifică, eşti...angelică.”

Spunea un tânăr unei flori ce îl ţinea de mână.

Voi ştiţi ce e-o minune? Sau poate vreţi ca mine ceva ce deja am?

Sau poate aveţi o floare-n mână...

Sau...sau poate?

6 Iulie 2011