Călăul meu, securea, ţi-o pleacă peste frunte-mi,
Alunecă şi lama, retează chiar şi inimi,
Speranţă e puţină, şoptiri pentru un frate,
Se pleacă dar şi frunte, cu pleoape ridicate.
Călăul meu, iubită, onor pentru un fante
Ca mine, peste toate, damnat doar pentru fapte,
De-amor, iar lama-I dulce, căci duce spre apus,
O lacrimă de vise, şi-un suflet doar mai sus.
Călăul meu, la pieptu-mi, să laşi o floare moartă,
Uscată ca şi mine, de orice veche şoaptă,
Iar trupul să mi-l razimi în rug de flăcări nalte,
Să fiu cenuşă dulce pe tălpile din noapte.
îţi mulţumesc, iubire, că vlaga mi-ai luat-o
Să nu mai simt durerea din suflet ce am pus,
Renasc cenuşă-n viaţă, securea ce-ai purtat-o,
Devine chiar surată… pe pieptul meu străpuns.
Călăul meu, iubită, spre zare m-am tot dus.
30 Iulie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu