Să mă urăşti în zori de zi...
şi în apusurile serii...
şi în răspunsurile vii,
Din întrebări uitate pe drumurile vieţii...
Să mă urăşti în stropi de ploaie...
în nori de alb şi roua dimineţii...
Pe munţi abrupţi şi flori de fantezie,
Satiric zeu în ţărmurile ceţii.
Să mă urăşti în fiece secundă...
Etern în nemurire şi veşnic suferinţă
Corăbiile arse în neguri se cufundă
şi lacrimi cad acerbe în căinţă.
Să mă urăşti mereu cu ură...
Ca să mă uiţi, să fiu neştire
Ca un pribeag mărunt ce fură
Vise, şi le cufundă în iubire.
12 Iulie 2011
Ultima din seria “Amintiri Predealice”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu