Gânduri

Doar a lumii neputinţă stă oprelişte în viaţă,

Când noiane de ispite ne lovesc în neştiinţă,

Iar a nostru simplu suflet se cufundă-n neagră ceaţă,

Aşteptând cu nepăsare să îi fie-a lui căinţă.

Neputinţă, strig-un tunet lămurit printre visare,

Ca o umbră spălacită ce era cândva, o dată,

Chiar un om, ce orb de sine se-arunca în adorare

A doar ce e lui mai bine, dar ce-i inimii o pată.

Prizonier în zile, fapte, eu mă zbat în efemeruri,

şi mă plimb anemic, dară, cu un gând deacuma pulberi,

De mă-ntreb de ce de-o vreme sunt eu sclavul unor lucruri,

Sunt doar sclav, sclav mie însumi, rătăcit printre năravuri.

Vai, sărmane, tu Bacovie, mai simţeai cândva, de mult,

Că sicriile în viaţă sunt doar porţi de liberare,

Iară plumbul între floare curge-ncet şi eu ascult,

Mintea mea cea zbuciumată înfocată de ardoare.

Sclavii noştrii suntem zilnic, şi nu vrem nicicum o viaţă,

Fără patimi subjugate de a noastră naltă vină,

De a vrea mereu doar duhuri ce se pierd în nefiinţă.

Iar un lacăt plumburiu fantomatic stă în tină.

Ruginit, dar stă...pe gânduri.   

16 Mai 2011