Departe, unde cerurile sărută marea,
Un fulger străbate văzduhul stropit
Cu pete ciudate şi gri, parcă-i sarea,
Din mare ce-ascunde tăcere subit.
şi totul se stinge în tunet şoptit...
şi stropii de ploaie se-ngână în zare
Cu note-n clavir aruncate-n adâncuri,
şi simt tremurând a mării chemare,
Se-nceacă apusul în valuri şi-n gânduri,
O seceră d’aur vopseşte văzduhuri.
Un far vechi, anemic înfruntă furtuna,
La el nu mai plouă, la el e doar mare,
şi două inimi parcă palpită într-una...
în stropii reci-calzi, ascultă uitare...
Iar ei devin sclavii din praf şi din stele,
Iar norii se pleacă în mări înnecaţi,
Doi stropi se pierdură pe far şi în vele,
Corabiei vieţii s-oferă-ncântaţi.
şi totul se stinge în tunet şoptit...
4 Iulie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu